BZI - Gestul a fost facut de ministrul Educatiei la Iasi. Mii de profesori vor ramane uluiti
Totul s-a intamplat acum cateva zile, chiar la Iasi! • Este vorba de un gest al ministrului Educatiei Nationale, Mihai Cimpeanu • Ceea ce a putut sa spuna acesta va marca mii de profesori din invatamantul preuniversitar • Afirmatiile sale denota o lipsa totala de interes fata de starea cadrelor didactice si contrazic flagrant deciziile luate inclusiv de fostul ministru, Remus Pricopie
Dezamagire totala in randul a mii de profesori din sistemul de invatamant preuniversitar romanesc! Totul a plecat de la modul in care a reactionat actualulministru al Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS), prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu. Chiar daca este vorba de un proiect educational, unic in tara noastra, ce-si propune o reconversie a profesorilor, demnitarul nu a aratat ca are idee in legatura cu acesta. Ciudat este ca evenimentul s-a derulat chiar la Iasi, loc de unde a plecat aceasta initiativa. Este vorba de parteneriatul intre Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi (USLIP) si Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), entitati care au pus bazele proiectului "Conversia profesionala a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar".
Avand in vedere ca fostul ministru, Remus Pricopie, a afirmat ca trebuie sa fie gasita o solutie de sustinere financiara din partea Statului sau pe fonduri europene pe acest segment, Cimpeanu a oferit o replica ciudata si in totala necunostinta de cauza. "Cand vine vorba de subventii, trebuie sa ne gandim bine. Orice universitate, in baza autonomiei, se gandeste la raportul venituri-cheltuieli... Trebuie sa vedem despre ce este vorba", a baiguit oficialul. Pe de alta parte, profesorul Laviniu Lacusta - liderul USLIP i-a dat o replica extrem de subtila si acida acestuia.
"In primul rand, domnul ministru ar trebui sa se documenteze cu multa atentie asupra problemelor existente in sistemul de invatamant preuniversitar atata timp cat si-a asumat responsabilitatea conducerii acestui domeniu. In ceea ce priveste proiectul initiat de USLIP Iasi, si care raspunde nevoilor a cel putin 20 - 30 mii de angajati, vom avea o discutie mai nuantata cu noua conducere a MECS, in urmatoarele doua-trei saptamani", a replicat Lacusta. Concret, profesorii vor putea obtine o a doua diploma de licenta dupa minim trei semestre, in cadrul acestui proiect, daca studiaza la o facultate din acelasi domeniu fundamental cu prima absolvita, respectiv patru semestre daca domeniul fundamental de studiu difera. Diplomele urmeaza a fi recunoscute inclusiv de Ministerul Educatiei, care a stabilit cadrul legal al organizarii acestor cursuri inca din anul 2012, iarInspectoratul Scolar Judetean (ISJ) va asigura conditiile pentru realizarea practicii pedagogice. Programele de conversie profesionala pentru profesorii din preuniversitar vor avea doar locuri cu taxa, insa oficialii din Educatie s-au angajat, printr-un protocolul incheiat cu USLIP, sa gaseasca surse de finantare suplimentare pentru organizarea studiilor de reconversie.
Ziarul de Iaşi: Munca în plus din învăţământ plătită cu timp liber, nu cu bani
Ordonanţa de Urgenţă nr. 83 dată de Guvern în data de 18 decembrie 2014, cu privire la creşterea salariilor în învăţământ, ne arată că munca în plus nu se mai plăteşte cu bani, ci cu timp liber. În ciuda luptelor purtate de sindicatele din învăţământul preuniversitar din ţară, creşterile salariale nu s-au arătat a fi prea mari, însă dascălii se bucură de cei 10% pe anul 2015, bani promişi chiar înainte de alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, cei care rămân peste program ori care desfăşoară activităţi în timpul sărbătorilor legale nu vor primi niciun bănuţ în plus.
Articolul 8, alineatul 1, spune clar: „În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător“.
Tot în această ordonanţă se specifică faptul că, de la 1 martie a.c., „cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie“, iar de la 1 septembrie va mai fi o creştere de încă 5%.
Vestea tristă pentru profesori este că sporurile şi indemnizaţiile nu fac parte din salariul de bază; prin urmare, nu toţi vor primi măriri. Excepţie fac doar dascălii care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii: aceştia vor primi o majorare tot de 5%. Prin urmare, media ponderată a majorării salariale în anul 2015 este de 5,83%, respectiv creşterea medie a veniturilor pe toate cele 12 luni. Nici premii ori prime de vacanţă nu vor vedea dascălii anul acesta.
„Recunosc că alegerile au fost pentru noi o conjunctură favorabilă, în sensul în care acestea au grăbit finalitatea acestui lucru. Dincolo de campanie, dincolo de orice lucru, erau măsuri necesare şi reparatorii care trebuiau luate mai demult“, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar.

AGERPRES: Ministrul Educației caută soluții pentru conversia dascălilor
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că poartă discuții cu reprezentanții universităților din țară privind conversia profesională a cadrelor didactice care predau în mediul rural.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FLUX
Potrivit ministrului Educației, în urma discuțiilor avute cu sindicaliștii Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar, a rezultat că este necesară acordarea unui sprijin pentru implementarea unui proiect care vizează conversia profesională pentru cadrele didactice.
Cadrele didactice care doresc să obțină o a doua specializare pot urma un program de studiu universitar, pe durata a trei sau patru semestre, care să fie finalizat cu obținerea unei o a doua licențe.
În urma obținerii unei astfel de diplome, susține Remus Pricopie, dascălii, în special cei din mediul rural, nu vor mai fi nevoiți să facă naveta zeci de kilometri pentru a-și acoperi norma de ore, ci pot preda în cadrul aceleiași instituții școlare mai multe discipline.
RADIO IAȘI: România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa investiţiei în educaţie
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte investiţia în educaţie, se arată într-un studiu făcut public luni de UNICEF România, care mai menţionează că, dacă până în 2025 suma din buget alocată acestui domeniu va fi mai mică de 6% din PIB, ţara va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro între 2015 şi 2025.
ZIARUL DE IAŞI: Cum pot profesorii să obţină o a doua specializare la Iaşi
Universitatea „Al.I. Cuza“ a aprobat în şedinţa de senat din cursul săptămânii trecute cele 20 de programe în cadrul cărora se poate realiza conversia profesională a cadrelor didactice din Iaşi. Astfel, la cele opt facultăţi din cadrul Universităţii s-au scos maximul de 2.335 de locuri, din care 850 sunt la ID şi 1.485 la învăţământul cu frecvenţă. Taxa de înscriere este cuprinsă între 120 şi 250, iar cea de şcolarizare între 2.400 şi 3.600 de lei pe an. „Avem 2.500 de profesori care cer singuri o a doua specializare, iar ministerul nu a realizat niciun studiu. Noi facem treaba ministerului prin acest proiect, iată că sindicatele nu ştiu să ceară doar salarii...“, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar din Iaşi (USLIP). Şi-au arătat interesul pentru cursurile de conversie profesională şi profesori din Bacău, Neamţ, Suceava şi Botoşani, care se pot înscrie chiar dacă au urmat o altă universitate, de stat ori privată. Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ din Iaşi a cerut să fie introdusă în acest proiect şi oferă locuri în cadrul Facultăţii de Informatică. Aici însă se va da o formă uşoară de admitere, deoarece consideră că nu vor face faţă profesori precum cei de sport ori alte discipline artistice. Există două motive pentru care acest proiect este văzut ca o salvare pentru profesorii cu o singură specializare. În primul rând se acoperă norma de 18 ore pe săptămână, iar prefosorii vor putea fi plătiţi şi pentru a doua disciplină mai mult, deoarece sunt specializaţi cu diplomă. Al doilea motiv ni-l dau chiar cadrele didactice din judeţ: „Dacă se fac restrângeri de personal, profesorii vor putea să-şi găsească loc de muncă cu cea de-a doua specializare. La mine în şcoală sunt deja 22 de profesori interesaţi de acest curs“, a explicat Vasile Mindirigiu, director adjunct al Şcolii „Nicolae Iorga“ din Iaşi.













