COMUNICAT – 9.06.2015
Astăzi, 9.06.2015, la Prefectura Iaşi, au fost acordate într-un cadru festiv, diplome de recunoştinţă pensionarilor din învăţământul preuniversitar ieşean, membri ai USLIP IAŞI.
Au participat Prefectul şi Subprefectul judeţului Iaşi, domnii Dan Cârlan şi Bogdan Abălaşei, doamna Inspector Şcolar General Adjunct Claudia Tănase, domnul Primar Interimar Mihai Chirica şi reprezentanţi ai USLIP Iaşi.

BZI: Veste neasteptata! Majorari salariale importante pentru sute de angajati din invatamantul iesean
Potrivit reprezentantilor Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi, personalul nedidactic si-ar putea vedea in sfarsit obiectivul atins. In cadrul unei importante sedinte derulate la Bucuresti (la care au participat inclusiv importanti lideri de sindicate), in data de 25 februarie 2015,ministrul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS), Sorin Mihai Cimpeanu, a facut un anunt important ce vizeaza inclusiv sute de angajati din invatamantul preuniversitar iesean. Acesta a anuntat ca personalul nedidactic va beneficia, de la 1 iulie anul acesta, de o majorare aditionala la salariu de 12 la suta, acordata in plus fata de cresterea precizata in Ordonanta de Guvern (OUG) 83 din decembrie 2014.
"Ministerele Muncii, Finantelor si Educatiei au ajuns la un acord privind majorarea salariilor personalului nedidactic cu un procent de 12 la suta peste ceea ce se va acorda prin cresterea salariului minim pe economie, incepand cu 1 iulie 2015. Campania noastra de stangerea a unor semnaturi in sprijinul personalului nedidactic, derulata atat in judetul Iasi, cat si in alte zone, au avut efectul scontat", a precizat profesorul Laviniu Lacusta, presedintele USLIP. De reamintit ca, incepând cu anul 2010, s-a produs treptat o aplatizare a grilei de salarizare a personalului nedidactic, în conditiile cresterii salariului de baza minim brut pe tara garantat în plata. În conditiile în care a avut loc o crestere a salariului de baza minim brut pe tara, restul salariilor personalului bugetar, categorie în care este inclus si personalul nedidactic din învatamântul preuniversitar de stat, care depaseau nivelul acestui salariu minim brut, au ramas nemodificate. In consecinta, din punct de vedere salarial, între personalul nou angajat care nu beneficiaza de spor de vechime si salariatii care beneficiau de sporul de vechime în munca nu existau diferente, lucru considerat incorect de catre sindicalisti.
USLIP IAŞI – SINDICATUL NR. 1 ÎN ROMÂNIA
În februarie 2015 s-a realizat recensământul membrilor de sindicat USLIP IAŞI. După centralizarea datelor am constatat cu bucurie că cifra totală este de 8174 membri de sindicat.
Vă mulţumim pentru încredere şi vă asigurăm de implicare şi devotament în realizarea obiectivelor noastre !
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu anunţă majorări de salarii pentru personalul nedidactic
În cadrul şedinţei CNL Bucureşti, din 25.02.2015, Ministrul Educaţiei Sorin – Mihai Cîmpeanu a anunţat că personalul nedidactic va beneficia începând cu 1 iulie 2015 de o majorare adiţională de 12%, acordată în plus faţă de creşterea precizată în Ordonanţa 83/2014.











