Site-ul oficial al Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi

CAUZELE PRINCIPALE CARE AU CONDUS, ÎN OPINIA FEDERAȚIEI SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, LA SCĂDEREA CALITĂȚII ÎN EDUCAȚIE

I. Subfinanțarea

În timp ce în țările membre ale Uniunii Europene se alocă, în medie, 5,2% din P.I.B. pentru finanțarea învățământului, România a alocat procente cu mult sub media europeană pentru acest sector strategic — educația. Așa cum rezultă și din execuțiile bugetare, în ultimii 24 de ani învățământul românesc a fost în permanență subfinanțat, procentul din P.I.B. alocat învățământului, în anii 2000, fiind între 3-4% din produsul intern brut, iar 'roadele' acestei politici inconștiente le culegem acum. Deși Legea educației naționale, ca și predecesoarea sa—Legea învățământului nr. 84/1995 — instituie caracterul de prioritate națională a învățământului și prevede alocarea anuală din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație, intrarea în vigoare a acestei prevederi a fost amânată an de an, lucru care se întâmplă și în anul 2015 când, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2015, s-a acordat aproximativ 3,5 % din P.I.B..

Analiza anuală a Comisiei Europene dată recent publicității scoate în evidență un lucru grav.În timp ce P.I.B.—ul României a crescut cu 10% din anul 2007, până în prezent, investițiile în educație au scăzut în perioada 2007-2012 cu 40% , ceea ce demonstrează că cei care au guvernat în această perioadă au dat dovadă de iresponsabilitate!

Efectele insuficientei alocări de fonduri pentru educație sunt tot mai vizibile și fără bani se poate face doar o pseudo-reformă, iar învățământul are nevoie de fonduri suplimentare pentru a oferi șanse egale tuturor copiilor și pentru a putea limita efectele sărăciei, prin condiții mai bune de studiu, prin acordarea unor facilități care să compenseze inegalitățile și să limiteze, în mod real, analfabetismul și tendința de abandon școlar care duc inevitabil la marginalizare socială, la creșterea numărului celor care nu se pot integra pe piața muncii.

Un studiu al UNICEF apărut recent arată că, dacă s-ar mări treptat cheltuielile cu educația până la 6% din P.I.B., creșterea economică ar putea atinge un nivel de 2,7-2.95% în perioada 2015-2025 în loc de 2% în prezent, potrivit datelor oficiale.

De asemenea, se estimează că nerealizarea investiției de minimum 6% din P.I.B. pentru educație ar duce la scăderea P.I.B.-ului cu 12-17 miliarde de euro în 2025, echivalentul a 7-9% din P.I.B.-ul anului 2015. Mai simplu spus, trebuie să transformăm cercul vicios al investițiilor insuficiente în educație, într-un cerc virtuos: mărirea cheltuielilor aferente educației ar încuraja creșterea economică și ar genera mai mulți bani pentru bugetul de stat.

II. Salarizarea nemotivantă a personalului din învățământ

1. Salarizarea personalului didactic

Constrângerile impuse de organismele internaționale în ceea ce privește cheltuielile de personal din domeniul public și creșterea numărului de angajați din administrația locală și centrală au fost cauze care au condus la reducerea cheltuielilor de personal din învățământ. Dacă în anul 2004 existau 823.393 salariați bugetari plătiți integral de la bugetul de stat, din care 343.000 erau salariați din învățământ și 180.515 în administrația publică, în anul 2013 erau 846.894 salariați bugetari, din care 295.473 salariați în învățământul preuniversitar și 222.494 în administrația publică. Așa s-a ajuns ca, prin legile de salarizare, personalul din învățământ să se regăsească pe pozițiile inferioare ale grilei, ceea ce a condus la degradarea alarmantă a statutului social al personalului din învățământ, categoria socio — profesională în care marea majoritate a salariaților au studii superioare.

În România, salariul mediu orar din sistemul de educație este de 13 lei brut (2,92 euro) și 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câștigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro) , iar un profesor cu gradul I și o vechime de 25 de ani câștigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) și 9,73 lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câștigă într-o lună cam tot atât cât câștigă un profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore!

La o analiză a câștigurilor salariale medii nete, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, se constată că în momentul de față câștigurile salariale sunt în administrație cu 50% mai mari decât cele din învățământ, în condițiile în care, așa cum am mai menționat, învățământul este sectorul de activitate cu cel mai mare număr de salariați cu studii superioare! Salariile mizere din educație nu fac altceva decât să alunge spre alte domenii tinerii performanți, ceea ce conduce la scăderea constantă a numărului adevăraților dascăli, locul lor fiind luat, de cele mai multe ori, de pseudo—profesori.Chiar dacă prin Acordul semnat în data de 27 octombrie 2014 cu Guvernul României, acesta se angajează, printre altele, să majoreze salariile personalului didactic cu 34% până în anul 2017,este puțin probabil ca tinerii cu vocație pentru meseria de dascăl să dea năvală către acest sector, deoarece și cu această majorare salariile ar fi tot nesimțit de mici.

2. Salarizarea personalului nedidactic

A. Începând cu anul 2010 s-a produs treptat o aplatizare a grilei de salarizare a personalului nedidactic, în condițiile creșterii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Dacă la data de 1 ianuarie 2009 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată era de 600 de lei, la data de 1 ianuarie 2015 acesta a ajuns la 975 de lei.

În condițiile în care a avut loc o creștere a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, restul salariilor personalului bugetar (categorie în care este inclus și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar de stat) care depășeau nivelul acestui salariu minim brut au rămas nemodificate.

Astfel, treptat, nu a mai existat nici un fel de diferențiere — din punct de vedere salarial — între personalul nou angajat (care nu beneficiază de spor de vechime) și salariații care beneficiau de sporul de vechime în muncă, corespunzător tranșelor de vechime.

Aplatizarea salarizării a avut la bază și introducerea sporului de vechime în muncă în salariul de bază, prin Legea nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010.Aceasta înseamnă că o îngrijitoare care are 30 de ani de muncă nu mai primește sporul de vechime, dacă salariul ei este identic cu al altei îngrijitoare nou angajată!

Blocarea ocupării posturilor vacante în ultimii ani a condus, în multe cazuri, la dublarea normei de muncă a personalului de îngrijire din unitățile de învățământ, incapabil în aceste condiții să asigure minimum de igienă în spațiile școlare, ceea ce periclitează starea de sănătate a elevilor (nu puține fiind situațiile în care au apărut focare de boli infecțioase și paraziți).

B. O altă cauză a veniturilor foarte mici ale personalului nedidactic o reprezintă amânarea nejustificată a aprobării Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia, de către conducerea Ministerul Educației. Deși o mare parte din personalul nedidactic lucrează în condiții deosebite de muncă — grele, periculoase sau penibile — aceștia nu sunt remunerați corespunzător, fiind discriminați față de alte categorii de salariați plătiți din fonduri publice, a căror salarizare reflectă condițiile efective de muncă, prin acordarea unor sporuri specifice, în baza Regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor coordonatoare.

FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CONSIDERĂ CĂ SUBFINANȚAREA CRONICĂ A EDUCAȚIEI, , DAR ȘI SALARIILE UMILITOARE DIN ACEST SECTOR DE ACTIVITATE, SUNT UN ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE DE ACEST DOMENIU FUNDAMENTAL DEPINDE POZIȚIA PE CARE ROMÂNIA O VA OCUPA ÎN VIITOR, ÎNTR-O LUME TOT MAI GLOBALIZATĂ, AFLATĂ ÎNTR-O PERMANENTĂ SCHIMBARE!

III. Politizarea învățământului preuniversitar

În majoritatea cazurilor, singurul criteriu pentru ocuparea funcțiilor de directori este apartenența la unul dintre partidele aflate la guvernare. Din anul 2007 și până în prezent, nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori, cei mai mulți fiind numiți prin detașare în interesul învățământului. Așa s-a ajuns ca aceste funcții să fie ocupate și de persoane compromise moral și profesional, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă și în prezent. Este momentul să înceteze acest 'provizorat' permanent la conducerea unităților de învățământ preuniversitar de stat, care nu servește intereselor sistemului și să se procedeze la organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ. Singurele criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei care ajung într-o funcție de conducere în învățământ sunt competența profesională și calitățile morale.

IV. Arhitectura curriculară nu este în consonanță cu realitățile de pe piața muncii din România

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că trebuie, în primul rând, regândite programele școlare, dar și sistemul de evaluare a elevilor, la toate nivelurile. Actualele programe școlare pun accentul pe latura informativă a elevilor și mai puțin pe cea formativă, iar prin evaluarea elevilor se urmărește, preponderent, ceea ce au reținut aceștia și nu capacitatea lor de a aplica practic cunoștințele acumulate.

De asemenea, în ultimii ani, pentru multe dintre instituțiile de învățământ superior, unicul criteriu de selecție a viitorilor studenți l-a reprezentat nota obținută la examenul de bacalaureat, ceea ce a condus la creșterea uriașă a mizei acestui examen de sfârșit de ciclu. Așa s-a ajuns în situația ca mulți elevi care au terminat clasa a XII-a și părinți să recurgă și la 'metode' ilegale și imorale pentru obținerea unor rezultate cât mai bune la acest examen de maturitate.

V. Birocratizarea excesivă a sistemului de învățământ

La nivelul unităților de învățământ sunt constituite peste 40 de comisii, din care personalul didactic trebuie să facă parte, în cadrul cărora se întocmesc diferite documente și evidențe — peste 400 — , majoritatea fără nici o însemnătate și utilitate practică și care nu fac decât să îngreuneze activitatea personalului didactic, în detrimentul calității actului educațional. Birocrația din sistem a ajuns la cote inimaginabile și acest flagel trebuie să înceteze!